Pedeapsa primită de un medic acuzat că pensiona ilegal angajați de la un penitenciar. Unde va trebui să muncească

Pedeapsa primită de un medic acuzat că pensiona ilegal angajați de la un penitenciar. Unde va trebui să muncească
Publicat: 14/10/2019, 10:53

Decizia prin care medicul primar acuzat că pensiona ilegal angajați din cadrul Penitenciarului Arad a fost condamnat de instanță să muncească la piață sau în horticultură nu este definitivă.

Potrivit portalului instanțelor, magistrații Tribunalului Timiș au decis contopirea pedepselor, ajungând la 3 ani de închisoare cu suspendare.

Fostul șef al Secției de medicină internă din cadrul Spitalului Militar Timișoara trebuie să urmeze programe de reintegrare socială și să muncească la piață sau în horticultură.

„Impune condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probațiune sau organizat de acesta în colaborare cu instituții comunitare. (…) Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în locații, puncte de lucru la SC Piețe SA (…) și SC Horticultura SA (…), pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare”, se arată în soluția magistraților.

În plus, s-a dispus și confiscarea sumei de 2200 lei primită de la investigatori, suma de 428.000 lei, reprezentând venituri dobândite în perioada 2012-2018 – 743.255, 66 lei, reprezentând sume ridicate cu ocazia percheziției domiciliare și 2 monede de metal prețios, în valoare de 5200 lei, ridicate cu ocazia percheziției domiciliare.

Decizia instanței nu este definitivă, având drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Potrivit DNA, în noiembrie 2018, medicul a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara, pentru luare de mită, trafic de influență și fals intelectual, alături de o asistentă medicală din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” Timișoara, acuzată de fals intelectual în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului, în condițiile în care prea mulți angajați ai Penitenciarului Arad s-au pensionat, s-a constatat că medicul a primit de la două persoane care doreau să se pensioneze anticipat suma totală de 3.400 lei. De asemenea, medicul a mai pretins de la aceleași persoane 300 lei și o sumă neprecizată de bani pentru a-i determina pe membrii comisiei de expertiză din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență Timișoara să decidă pensionarea celor două persoane din motive medicale. Pentru a crea aparența că persoanele respective sufereau de afecțiuni care permiteau această modalitate de încetare a raporturilor de serviciu, medicul și asistenta au trecut în dosar internări fictive.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Regele și regina Spaniei, întâmpinați de protestatari furioși în regiunea Valencia, afectată de inundații